•  

    Revoluţia votului începe cu tine

    Bine ai venit în Voteşti! Aici este locul exclusiv al celor care votează!

    Indiferent cum: pro sau contra unui candidat sau – pur şi simplu – împotriva a orice! Aici eşti liber să validezi, dar şi să anulezi orice şi pe oricine prin votul tău! Un candidat carismatic, o idee măreaţă, un sistem mai eficient, o lume mai bună, un viitor mai promiţător sau o viaţă mai frumoasă! Toate acestea se pot transforma în realitate prin exercitarea dreptului de a vota. Totodată, reversul acestora – de exemplu, un candidat malefic sau un sistem manipulator -  poate fi blocat tot prin puterea votului!

    Voteşti este spaţiul virtual al tuturor celor cărora le pasă! Voteşti îi unifică pe toţi românii pro-activi din spaţiul real cu scopul asumat şi aplicat de a încuraja dreptul constituţional de a vota! TU ce faci cu singura ta putere pe care ţi-a dăruit-o cu adevărat democraţia?

    După aproape jumătate de secol, în care părinţii şi bunicii tăi nu au putut vota din cauza cumplitului regim comunist, din 1990 încoace fragila democraţie a rezistat şi datorită votului liber! Dincolo de controverse, frustrări, împliniri pasagere, amăgiri şi dezamăgiri, TU nu te-ai resemnat! După 25 de ani de schimbări în rău şi de pseudo-schimbări în bine, TU ştii că un singur lucru nu s-a schimbat: votul liber! Iar puterea de a vota nu ţi-o poate lua nimeni…

    Aici, în Voteşti, TU nu laşi pe nimeni altcineva să hotărască pentru tine! Dacă ai face-o, ar fi ca şi cum ţi-ai anula toate idealurile şi visurile! Atât ale tale, cât şi ale celor care vin după tine! TU hotărăşti ce fel de ţară vrei să laşi copiilor tăi! Poate că unii nu ştiu, nu vor să afle sau, pur şi simplu, nu le pasă că pentru această libertate a votului s-a plătit, cândva, cu viaţa… Dar poate că, în noiembrie, la aproape un sfert de secol de la Revoluţia din 1989, TU poţi înfăptui, împreună cu noi, o nouă revoluţie! Iar aici în Voteşti noi declanşăm “Revoluţia Votului”!

    Alătură-te demersului nostru şi visul se poate transforma în realitate: cea mai mare prezenţă la vot din istoria post-decembrista! Vino în Voteşti, spaţiul virtual cu mare suprapunere în realul urban, care a abolit absenteismul! Şi, nu uita motivaţia esenţială a iniţiativei noastre care poate schimba neaştept de multe:

    REVOLUŢIA VOTULUI ÎNCEPE CU TINE!

vreaupresedinte.ro

 

Ce îi puteţi spune unui copil de 7 ani care vă cheamă la vot în turul doi. Răspunsul, în cea mai nouă piesă semnată What's Up: "Eroi în turul doi"

11 nov 2014 15991 afisari
Ce îi puteţi spune unui copil de 7 ani care vă cheamă la vot în turul doi. Răspunsul, în cea mai nouă piesă semnată What's Up:

„Nu ţin cu nimeni, eu ţin cu ţara”, declară artistul pentru gândul. “Vreau să îmi văd semenii, vreau să îmi văd prietenii, pentru prima dată uniţi. Iar ieşirea la vot e primul pas  de uniune cu adevărat”, susţine artistul.  "Aş vrea ca oamenii să reacţioneze cu sufletul atunci când ascultă piesa, şi ăsta este motivul pentru care, în debut şi la finalul clipului, am ales ca versurile să fie spuse de un copil".

Un băieţel adorabil care spune, cu vocea lui de 7 ani: “Eu nu pot să merg la vot, / Tu poţi, / Să alegi un viitor mai bun pentru toţi, / Hai să fim eroi şi în turul doi / Veniţi, vă rog, la vot / O faceţi pentru noi” .

Imagine din videoclipul "Eroi în turul doi"

Piesa a căpătat formă în câteva zile, de la versuri până la linie melodică şi filmarea videoclipului pe terasa unei clădiri de birouri din Bucureşti, povesteşte artistul. I-au fost alături colegi de breaslă care, spune Marius Ivancea aka What's Up, au înţeles exact mesajul piesei şi ce înseamnă puterea exemplului:

“ Revoluţia votului începe fix cu tine, / Anul ăsta vreau să aratăm că nu mai tine, / Sunt născut în ’89, în acel popor,/  Care în 2014 n- are încă domnitor”.

What's Up aka Marius Ivancea. Imagine din videoclipul piesei "Eroi în turul doi"

Artistul are şi o explicaţie pentru absenteismul la vot din turul întâi, pe care o explică în versuri

 “40% stăm în casă, alte 20% - astăzi plouă – nu votează,

Vrem o schimbare,

Trebuie să stăm uniţi,

Cine n-a ajuns la vot, vă rog eu să veniţi,

Hai să vă zic singura cale de scăpare

Cu mic cu mare tre’ să mergem la votare

Să arătăm copiilor că noi

Suntem în stare

În 2014

Să facem o schimbare”.

“Este o invitaţie politicoasă de a merge la vot, pe care eu şi restul artiştilor vi-o adresăm”, spune What's Up, care susţine că şi-a exercitat mereu dreptul de a alege: "Am fost la toate alegerile, chiar şi atunci când am fost dezamăgit de opţiuni".

Imagine din videoclipul piesei "Eroi în turul doi"

“Sunt mai dezinvolt din fire şi scriu piese sociale, scriu din ceea ce mă inspiră. Probabil, dacă m-aş fi născut înainte de ’89, în vremea comuniştilor, aş fi fost un poet într-o închisoare, încarcerat pentru opiniile mele anti-sistem”, susţine Marius Ivancea, care se autodeclară "activist social" de când se ştie.

Cine este Marius Ivancea aka What's Up

Născut în februarie 1989, într-o familie simplă din Bucureşti, Marius Ivancea se joacă cu vorbele şi versifică de când se ştie. Conştient a făcut prima dată asta la vârsta de 4 ani, pentru ca – de la opt – să scrie poezie. A crescut cu ideea învăţată de la mama lui că dacă ai carte, ai şi parte, dar – susţine el, în liceu s-a dumirit că zicala nu se aplică şi în România.

Aşa că s-a apucat să studieze informatica şi a continuat să versifice. S-a angajat la un post muzical, Atomic TV, unde a intrat după ce a recitat o strofă dintr-o poezie de-a lui.  Din CV-ul lui Marius Ivancea nu lipseşte perioada în care susţine că şi-a câştigat banii lucrând ca parchetar, ca dispecer într-o firmă de security ori ca vânzător de haine într-un magazin din Militari. În urmă cu cinci ani a început să-şi încarce piesele pe internet, iar viaţa lui a luat o cu totul altă turnură atunci când a început colaborarea cu Marius Moga. Numele lui se leagă de hituri precum “K la meteo” (feat. Andra), “Taxi”, „Arme”, ori „Iarna pe val” (feat. Cabron).

Eroi în turul doi este o producţie Oaio Records&Demoga Music. Textul şi liniile sunt semnate What'sUp, iar muzica - Demoga Music. Coregrafia este semnată de Cristian Miron. Artiştii invitaţi în clip sunt: Lori Ciobotaru, Mira, Adriana Rusu, Adda, Amna, Liviu Teodorescu, Cosmin Tudoran, Dorian Popa, Amna,Valentin Luca, Cosmin Soare, Cristian Miron, Avram Nini, Alexandru Marin, Maria Tarus, Eduard Vasile, Andrei Angelescu, Ionut Sandu, George Frigator. Coregrafia îi aparţine lui Cristian Miron.

Diana MARCU

 

Comentarii