Despre proiect
Gândul lansează campania-eveniment, „VREAU PREŞEDINTE”, şi îi invită la o amplă dezbatere în care vocea lor să fie cu adevărat auzită pe toţi românii care vor să participe la luarea deciziei, impunerea agendei relevante pentru cetăţean şi întărirea democraţiei.
Noi te ajutăm să te exprimi, prin vot sau implicându-te. Dacă tu crezi că ai calităţile necesare să fii un lider pentru România, înscrie-te pe platforma vreaupreşedinte.ro. Dacă cunoşti pe cineva care se potriveşte profilului de preşedinte, propune-l.
Este simplu. Apăsând butonul ÎNSCRIE-TE şi răspunzând la întrebări, încărcând o înregistrare cu tine sau care te reprezintă, poţi intra în cursă. Dacă ştii pe cineva care este potrivit pentru funcţia de preşedinte PROPUNE-l. Spune de ce crezi că poate ocupa cea mai înaltă funcţie în stat. Acesta va fi informat că a fost propus pe platforma vreaupresedinte.ro şi are la dispoziţie 14 zile pentru a se înscrie el însuşi în cursă. La înscriere sau propunere trebuie ataşată o fotografie care să corespundă realităţii. De asemenea, candidatura trebuie motivată, iar limbajul folosit nu trebuie să conţină injurii, să fie licenţios, să instige la ură, violenţă sau încălcarea legii. Candidatura nu va fi validată dacă nu respectă aceste condiţii. După validarea candidaturii fiecare candidat inscris îşi poate administra contul, postând articole, fotografii sau video.
Vă invităm ca în următoarele două luni să schimbăm modul în care privim votul.
Campania „VREAU PREŞEDINTE” nu rămâne doar pe internet. În următoarea lună CARAVANA „VREAU PREŞEDINTE” va merge prin toată ţara. Vom face o radiografie a României, vom vedea ce cred şi cum vor românii să arate preşedintele acestei ţări şi îi vom invita pe cei care cred că pot sau cunosc români capabili să intre în acest experiment unic în ultimii 25 de ani.
vreaupresedinte.ro este însă şi locul în care România votează şi unde puteţi să-i transmitţie celui care-şi doreşte să ajungă preşedinte şi „NU TE VREAU”. Este locul în care puteţi intra în dialog direct cu cei care vor să conducă această ţară, să-i întrebaţi şi să le transmiteţi direct ce credeţi depre proiectele lor.
Candidaţii îşi administrează singuri profilele. Veţi vedea pe vreaupresedinte.ro dacă aceia pe care dumnavoastră îi propuneţi au şi curajul să intre în luptă. Vor avea la dispoziţie 14 zile să-şi valideze candidatura.