•  

    Revoluţia votului începe cu tine

    Bine ai venit în Voteşti! Aici este locul exclusiv al celor care votează!

    Indiferent cum: pro sau contra unui candidat sau – pur şi simplu – împotriva a orice! Aici eşti liber să validezi, dar şi să anulezi orice şi pe oricine prin votul tău! Un candidat carismatic, o idee măreaţă, un sistem mai eficient, o lume mai bună, un viitor mai promiţător sau o viaţă mai frumoasă! Toate acestea se pot transforma în realitate prin exercitarea dreptului de a vota. Totodată, reversul acestora – de exemplu, un candidat malefic sau un sistem manipulator -  poate fi blocat tot prin puterea votului!

    Voteşti este spaţiul virtual al tuturor celor cărora le pasă! Voteşti îi unifică pe toţi românii pro-activi din spaţiul real cu scopul asumat şi aplicat de a încuraja dreptul constituţional de a vota! TU ce faci cu singura ta putere pe care ţi-a dăruit-o cu adevărat democraţia?

    După aproape jumătate de secol, în care părinţii şi bunicii tăi nu au putut vota din cauza cumplitului regim comunist, din 1990 încoace fragila democraţie a rezistat şi datorită votului liber! Dincolo de controverse, frustrări, împliniri pasagere, amăgiri şi dezamăgiri, TU nu te-ai resemnat! După 25 de ani de schimbări în rău şi de pseudo-schimbări în bine, TU ştii că un singur lucru nu s-a schimbat: votul liber! Iar puterea de a vota nu ţi-o poate lua nimeni…

    Aici, în Voteşti, TU nu laşi pe nimeni altcineva să hotărască pentru tine! Dacă ai face-o, ar fi ca şi cum ţi-ai anula toate idealurile şi visurile! Atât ale tale, cât şi ale celor care vin după tine! TU hotărăşti ce fel de ţară vrei să laşi copiilor tăi! Poate că unii nu ştiu, nu vor să afle sau, pur şi simplu, nu le pasă că pentru această libertate a votului s-a plătit, cândva, cu viaţa… Dar poate că, în noiembrie, la aproape un sfert de secol de la Revoluţia din 1989, TU poţi înfăptui, împreună cu noi, o nouă revoluţie! Iar aici în Voteşti noi declanşăm “Revoluţia Votului”!

    Alătură-te demersului nostru şi visul se poate transforma în realitate: cea mai mare prezenţă la vot din istoria post-decembrista! Vino în Voteşti, spaţiul virtual cu mare suprapunere în realul urban, care a abolit absenteismul! Şi, nu uita motivaţia esenţială a iniţiativei noastre care poate schimba neaştept de multe:

    REVOLUŢIA VOTULUI ÎNCEPE CU TINE!

vreaupresedinte.ro

 

Cum am votat de departe alături de cei de acasă: „Mamă, ieşi, ce faci? Au votat toate cimitirele din Olt! Ştiu că eşti bătrână şi mergi mai încet, dar hai!”

19 nov 2014 362 afisari
Cum am votat de departe alături de cei de acasă: „Mamă, ieşi, ce faci? Au votat toate cimitirele din Olt! Ştiu că eşti bătrână şi mergi mai încet, dar hai!”

O româncă stabilită în Bruxelles a publicat pe Internet o scrisoare în care povesteşte prin ce a trecut în ziua votului, când a stat ore întregi în frig, pentru ca ţara să nu îi fie „confiscată” de „nenorociţi”. Ramona Strugariu, care a relatat problemele de la vot şi la Gândul LIVE, trăieşte de cinci ani în Belgia, dar spune că speră să se întoarcă într-o bună zi, într-o „Românie normală”.

Ce rămâne după o zi de stat la coadă, printre „cei frustraţi, obosiţi, flămânzi, cu lacrimi în ochi”, aşteptând să ţi se dea o ştampilă? „O vagă durere de cap”, răspunde Ramona Strugariu, o româncă din Bruxelles, care a scris o scrisoare deschisă către cei de acasă, pentru a povesti ce a văzut şi a simţit la ceea ce a devenit cunoscut drept „cozile ruşinii”.

Ramona Strugariu s-a stabilit în urmă cu cinci ani la Bruxelles, când soţului i s-a oferit un contract la Consiliul UE. Strugariu, în vârstă de 35 de ani, a lucrat ca project manager la Ministerul Justiţiei, pe proiecte din fonduri bilaterale. Acum, lucrează pentru British Council, dar speră că într-o zi se va întoarce în România.

”Nu suntem stabiliţi definitiv aici. Eu personal sper că ne vom întoarce cândva într-o Românie normală”, ne-a spus ea.

Strugariu a intrat luni în legătură directă la Gândul LIVE, pentru a relata despre modul în care s-a desfăşurat cel de-al doilea tur al scrutinului pentru Preşedinţie.

În continuare, puteţi citi o scrisoare în care tânăra povesteşte cum au trăit românii din Bruxelles ziua alegerilor:

''Acum, când vă scriu, din ziua de ieri a mai rămas doar o vagă durere de cap, pe care nu mai am unde s-o expulzez. Înainte de a mă apuca să povestesc, deschid site-urile de ştiri, să văd exit poll-ul de la primele ore ale dimineţii. E bine, acum mă pot linişti, să vă scriu.

La 5 a.m., duminică, 16 noiembrie 2014, eram deja trează de mai bine de un ceas, de fapt, somnul a fost un intermezzo scurt, pentru ca am stat de vorbă până târziu un noapte cu nişte tineri frumoşi şi liberi din Paris, Munchen, Londra, Madrid, Bruxelles, Torino, Statele Unite, Canada, despre cum să facem ca să nu ne confişte nenorociţii ăştia ţara. Că-i a noastră, chiar dacă suntem departe de ea.

Aşadar, planuri de bătaie, liste cu voluntari care să organizeze bunul mers al alegerilor, să susţină oamenii, să distribuie declaraţii, să sesiseze orice nereguli în timp real, să adune semnături ale celor frustraţi, obosiţi, flămânzi, cu lacrimi în ochi, care n-ar fi votat după 9-10 ore de aşteptare.

Am pornit spre ambasadă cu gândul că vom fi singuri acolo. Soţul meu mi-a spus că, în mod categoric, îmi lipseşte o doagă, cu siguranţă nu s-a mai dus vreun suflet la ora aceea, duminca dimineaţa, după o săptămână grea de lucru, să se proţăpească în faţa ambasadei, doar aşa, de dragul unui drept fundamental cum ar fi votul. Ei bine, n-a fost aşa. La ora 6,30 erau deja peste o sută de oameni aşezaţi la rând şi veneau valuri. Calmi, zâmbitori, cu declaraţiile imprimate în mână, cu copii mici şi foarte somnoroşi în braţe. M-am aşezat în spatele unei doamne care făcuse o tură de noapte. No, zice, am vrut să mărg să mă culc, dar, pe urmă or să zâcă că am vinit la 7 sara. Să nu mai spună că nu ştim a ne scula devreme.

La 7,30 erau deja la coadă câteva sute bune de oameni şi au început primele discuţii, din interiorul secţiilor de vot se transmiteau informaţii contradictorii, oamenilor le-a luat ceva vreme să înţeleagă că erau menite să ajute, nu să-i împiedice, ca să se poată fluidiza procesul de vot – cum ar fi, să se dicteze celor din comisii datele din buletin, ca să poată scrie mai repede. Colegii mei din Paris ne scriau că acolo sunt mii, cred că atunci am realizat, profund – ştiind că la Munchen se aşezaseră de sâmbătă seara, cu periuţele de dinţi în mână – că există o şansă să fie bine. Să le fie un pic mai bine celor de acasă.

Am ieşit cu ştampila votat pe buletin pe la 8,30, am ieşit oarecum motivată de faptul că din comisii nu lipsea nimeni, erau 7 oameni, 7 ştampile, maximum de cabine, adică tot ce se putea face, în condiţiile impuse de la Bucureşti. Afară erau peste o mie de oameni şi continuau să sosească într-un ritm ameţitor, strada se blocase complet de maşini, primele echipaje de poliţie sosiseră deja, exista potenţialul unui haos, încă de la 8 dimineaţa. În restul centrelor, colegii mei scriau că oamenii s-au adunat cu miile şi că sunt de neclintit, toată lumea de la coadă spune că nu mişcă un pas până nu votează. M-am dus să verific situaţia la cealaltă secţie – cel puţin 700 şi acolo, peste două mii în total, de dimineaţă. În Montoyer erau măsuţe cu cafea caldă şi covrigi de-ai noştri, de acasă, aduse de patronul unui magazin românesc din Bruxelles. Observatorii cu care am vorbit – şi care m-au ajutat mult, transmiţându-mi informaţii de la secţia 24, în timpul în care eu eram la celelalte – erau îngrijoraţi, la ritmul în care se aduna lumea, oricât de repede ar fi mers înăuntru, era clar că nu vor reuşi să voteze toţi.

Am pornit spre acasă, cu gândul să descarc filmele şi imaginile, să le distribui şi dau primele informaţii mai detaliate. Când parcam maşina, am auzit la Radio Contact Bruxelles Roumains… Victor Ponta… Klaus Iohannis… elections… democratie… şi mi-a crescut inima cât un munte. Dar s-a strâns repede la loc pentru că, în clipa în care am deschis computerul, colegii mei trimiteau mesaje disperate din Paris că nu e în regulă şi că oamenii sunt extrem de revoltaţi, că scandează, că jandarmii nu sunt tocmai veseli şi serviabili precum poliţia din Bruxelles şi că există riscul unui conflict. Am descărcat cu viteza luminii, am urcat ce aveam de urcat pe Fb şi am plecat într-un suflet, pentru că mi-am dat seama că, dacă ajung mesaje la cei de aici cu potenţiale violenţe la Paris, vor prelua iniţiativa şi riscăm să asistăm la un măcel de proporţii. Am încercat să transmitem mesaje calme oamenilor, să-i încurajăm să fie optimişti, să-i asigurăm, minţind, într-un fel, că se vor face cu siguranţă eforturi pentru a prelungi programul de vot, că nu se poate să nu le pese celor de la Bucureşti, că merită să aştepte.

Apoi a început basmul democraţiei şi libertăţii, de fapt a continuat. Prezenţa la vot în ţară, la ora 10,00 a.m. era de doar 8,52 % şi pe liste suplimentare deja de 11,57%. Oamenii s-au înfuriat, şi-au scos telefoanele – mamă, ieşi, ce faci ? N-ai ajuns încă, au votat toate cimitirele din Olt! Ştiu că eşti bătrână şi mergi mai încet, dar hai ! Ia-o şi pe ţaţa Floarea, vecina, să nu vă fie urât! Radu, avem 4 ore de stat în frig, nu-mi pasă că n-ai mai votat, dacă vrei să-ţi mai spun frate, te duci acum! Plânge Ioana că-i este frig şi foame, are 3 ani, Radu!

Cei din ţară ne trimiteau informaţii cu nereguli pe care le observau la secţiile lor de vot, lumea întreba unde poate contesta sau semnala fraude, am stat aşa, unii cu alţii, multă vreme. Parcă se ridicaseră pânzele de pe un somn greu şi oamenii se recunoşteau unii pe ceilalţi, se îmbrăţişau de departe.

La 3,00 p.m. eram 6000, numai la Ambasadă. La secţia de pe Rue Montoyer, mai mult de 2000. Devenise limpede ca lumina zilei că nu era omeneşte posibil să ajungă toată lumea la urne şi că eforurile lor pot fi în zadar. Atunci au început să strige. Fără agresivitate, cu obidă şi hotărâre: ruşine să vă fie! Jos Ponta! Vrem să votăm! Ruşine MAE, jos furtul şi minciuna! Erau epuizaţi, ploua, copiii lor strigau, ridicaţi pe umeri, împreună cu ei. O parte au renunţat, după huidueli îndelungate, cu tristeţe şi poate cu o urmă de ură. Dar pentru cei care au rămas, pragul a fost ştirea din ţară că a crescut în mod semnificativ prezenţa la vot. Că le pasă, celor de acasă le pasă de ei înşişi, precum şi de cei care stau în frig, pentru ei. Că telefoanele şi lacrimile şi rugăminţile şi ameninţările nu au fost în zadar.

Şi atunci au rămas. Au rămas cu speranţa sosită în valuri, de acasă, au rămas cu cei care, deşi votaseră, n-au plecat şi le-au mai adus câte un sandviş, câte un ceai cald, au rămas cu zâmbetul pe buze şi cu o credinţă în libertate şi în ţara lor care mă tulbură până şi acum, când scriu aceste rânduri, mă cutremură, imi aduce lacrimi în ochi şi mă face să fiu infinit de mândră că, da, sunt româncă şi nimic nu poate schimba asta, aşa am să mor.

La 9,40 p.m. luam ultimele imagini din faţa Ambasadei. Toţi cei care au votat dupa 8,00 au rămas acolo, să-şi încurajeze fraţii de la coadă, să le fie aproape. La 10 fără un sfert a ieşit din secţia de votare ultimul om de la rând, în aplauze, cu hai, Romania pe buze, în timp ce ceilalţi cântau au revoir, Ponta, au revoir. Am intrat pe grupul de voluntari din diasporă, cu lacrimile amestecate în barbă de fericire, să postez că noi suntem bine, e misiune îndeplinită, şi am văzut că în Paris şi Torino se dă cu spray lacrimogen peste dreptul la vot şi că oamenii sunt în genunchi în faţa jandarmilor,pentru libertate şi eliberare de sub impostură.

Respect vouă, oameni frumoşi! Respect şi iubire necondiţionată, aşa cum aţi ştiut să dăruiţi! N-a fost în zadar, v-aţi luat ţara înapoi. Bună dimineaţa, România!''

Comentarii