•  

    VREAU

    Vreau. Un singur cuvânt care poate face o viaţă. Pune-l oriunde şi poate ridica o lume.

    Vreau să cresc, să visez, să aleg.

    Dacă spui acum aceste trei lucruri simple, cine aude vocea ta?

    Ai vrut libertate şi ţi-au dat linişte. Liniştea lor. Ai vrut schimbare şi ţi-au dat oamenii. Oamenii lor. Ai vrut să trăieşti bine şi ţi-au spus bine. Binele lor.

    Au trecut 25 de ani, iar viaţa ta a ajuns viitorul lor.

    După 25 de ani, îţi vor cere din nou să speri.

    Azi, poţi să ieşi din rând. Să le faci o surpriză. Să nu mai aştepţi. Să nu te mai plângi. Să le spui în faţă: vreau să-mi iau viaţa înapoi.

    E simplu: azi, eu vreau să fiu preşedinte. Azi, eu ştiu ce vreau. Şi nu sunt singur. Azi, în România mea, te vreau şi pe tine preşedinte. Eu, tu, noi avem azi puterea. Alege! Fă-ţi ziua de mâine mai fericită decât ziua de azi.

    Vreau. Un singur cuvânt care poate face o viaţă. Pune-l oriunde şi poate ridica o lume. Vreau.

Cu Gândul la România

Cristian Tudor Popescu: ”Chiloţi turceşti. Turcescu. Cuvântul potrivit: grotesc. Mi-am aminitit de cerşetorii de la intersecţie”

22 sep 2014 1510 afisari
Cristian Tudor Popescu: ”Chiloţi turceşti. Turcescu. Cuvântul potrivit: grotesc. Mi-am aminitit de cerşetorii de la intersecţie”

Editorialistul Gândul Cristian Tudor Popescu susţine un singur cuvânt se potriveşte pentru autodeconspirarea lui Robert Turcescu: grotesc. El a amintit despre o emisiune realizată alături de Emil Hurezeanu în care vorbind despre dezvăluirile lui Gabriel Liiceanu depre cremele pe care le foloseşte a replicat: „Trebuie să vă mărturisesc că port chiloţi turceşti”.

„Chiloţi turceşti. Turcescu”, a comentat editorialistul Gândul. „După armaghedonul ăsta ad-hoc, tratamentul potrivit ar fi să îl uităm. Eu l-aş uita din secunda asta. Să rămână domnul Turcescu acasă, cu frământările sale. Cuvântul potrivit este grotesc, ce a făcut dl Turcescu acolo. O scenetă aberantă, în care aproape îi forţa pe colegii de studio să îşi ceară scuze pentru că el a fost ofiţer acoperit. El nu venise acolo să se pocăiască, nu aveam de-a face cu o pocăinţă. El mai avea un pic şi îi trimitea la judecată pe cei de acolo. Scurt: prin această ieşire - nu ştiu, nu mă interesează ce e în hârtiile alea -, dar mă interesează: prin apariţia sa televizată, jurnalistul - până ieri, Robert Turcescu a comis nişte grave infracţiuni la adresa instituţiilor acestui stat. În primul rând, e vorba de telespectator, de opinia publică. Te afli într-o contradicţie frizând tembelismul. Ştiţi de cine mi-a amintit domnul Turcescu? De cerşetorii de prin intersecţii, ăia care vin şi îţi arată câte o plagă. A fost un act de show off, o exhibiţie ce a făcut dl. Turcescu acolo. Dacă vrei să te retragi, te retragi pur şi simplu, fără să faci sceneta aia, fără să explici măcar de ce ai ajuns în situaţia aia”, a mai spus Cristian Tudor Popescu. El a insistat că Turcescu „i-a jignit pe telespectatorii lui de ani de zile de la această emisiune, colegii de post, a lovit în meseria de jurnalism şi în prestigiul acestei bresle”. 

Comentarii