•  

    VREAU

    Vreau. Un singur cuvânt care poate face o viaţă. Pune-l oriunde şi poate ridica o lume.

    Vreau să cresc, să visez, să aleg.

    Dacă spui acum aceste trei lucruri simple, cine aude vocea ta?

    Ai vrut libertate şi ţi-au dat linişte. Liniştea lor. Ai vrut schimbare şi ţi-au dat oamenii. Oamenii lor. Ai vrut să trăieşti bine şi ţi-au spus bine. Binele lor.

    Au trecut 25 de ani, iar viaţa ta a ajuns viitorul lor.

    După 25 de ani, îţi vor cere din nou să speri.

    Azi, poţi să ieşi din rând. Să le faci o surpriză. Să nu mai aştepţi. Să nu te mai plângi. Să le spui în faţă: vreau să-mi iau viaţa înapoi.

    E simplu: azi, eu vreau să fiu preşedinte. Azi, eu ştiu ce vreau. Şi nu sunt singur. Azi, în România mea, te vreau şi pe tine preşedinte. Eu, tu, noi avem azi puterea. Alege! Fă-ţi ziua de mâine mai fericită decât ziua de azi.

    Vreau. Un singur cuvânt care poate face o viaţă. Pune-l oriunde şi poate ridica o lume. Vreau.

Cu Gândul la România

Peste 16.000 de acte de identitate, eliberate sâmbătă. Documentele pot fi obţinute şi duminică

16 nov 2014 39 afisari
Peste 16.000 de acte de identitate, eliberate sâmbătă. Documentele pot fi obţinute şi duminică

Peste 16.000 de români şi-au obţinut, în cursul zilei de sâmbătă, actele de identitate, de la serviciile de evidenţă a persoanelor, care au program de lucru şi duminică, până la ora 21.00, pentru a veni astfel în ajutorul celor care vor să voteze.

"În contextul măsurilor luate de Ministerul Afacerilor Interne în sprijinul cetăţenilor care vor să meargă la vot, dar nu deţin acte de identitate valabile, serviciile de evidenţă a persoanelor din întreaga ţară şi-au modificat programul de lucru şi inclusiv astăzi (duminică - n.r.), se pot obţine documente de identitate până la ora 21.00. Serviciile de evidenţă a persoanelor au eliberat acte de identitate şi în cursul zilei de ieri (sâmbătă - n.r.), când, la nivel naţional peste 16.000 de cetăţeni şi-au obţinut documentele de identitate", a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

Oficialul MAI a mai precizat că, în conformitate cu Planul general de măsuri aprobat de vicepremierul Gabriel Oprea, angajaţii serviciilor de evidenţă a persoanelor s-au deplasat în ultimele două săptămâni, cu staţia mobilă, în localităţile izolate sau aflate la distanţe mari faţă de birourile de evidenţă.

Potrivit Monicăi Dajbog, au fost organizate aproape 300 de astfel de acţiuni, fiind eliberate acte de identitate pentru 1.346 de persoane cu drept de vot.

Alte articole recomandate

Comentarii