•  

    VREAU

    Vreau. Un singur cuvânt care poate face o viaţă. Pune-l oriunde şi poate ridica o lume.

    Vreau să cresc, să visez, să aleg.

    Dacă spui acum aceste trei lucruri simple, cine aude vocea ta?

    Ai vrut libertate şi ţi-au dat linişte. Liniştea lor. Ai vrut schimbare şi ţi-au dat oamenii. Oamenii lor. Ai vrut să trăieşti bine şi ţi-au spus bine. Binele lor.

    Au trecut 25 de ani, iar viaţa ta a ajuns viitorul lor.

    După 25 de ani, îţi vor cere din nou să speri.

    Azi, poţi să ieşi din rând. Să le faci o surpriză. Să nu mai aştepţi. Să nu te mai plângi. Să le spui în faţă: vreau să-mi iau viaţa înapoi.

    E simplu: azi, eu vreau să fiu preşedinte. Azi, eu ştiu ce vreau. Şi nu sunt singur. Azi, în România mea, te vreau şi pe tine preşedinte. Eu, tu, noi avem azi puterea. Alege! Fă-ţi ziua de mâine mai fericită decât ziua de azi.

    Vreau. Un singur cuvânt care poate face o viaţă. Pune-l oriunde şi poate ridica o lume. Vreau.

Cu Gândul la România

Macovei: Începem înfiinţarea unei asociaţii care va susţine introducerea votului electronic

7 nov 2014 3691 afisari
Macovei: Începem înfiinţarea unei asociaţii care va susţine introducerea votului electronic

Monica Macovei a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Cluj, că asociaţia va avea un Consiliu Director, "un board al înţelepţilor", cu un director executiv, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Am constatat că media de vârstă a celor care m-au votat a fost între 18-35 de ani şi pentru ei am decis să facem o asociaţie bazată pe principiile din campanie, prin care să arătăm că se poate împotriva acestei clase politice să se facă politică dreaptă, pentru o Românie de nota 10, unde oamenii talentaţi sunt pe primul loc şi iau decizii. Vom face asociaţia împreună cu cei 500.000 de oameni care m-au votat. Demarăm de luni procedurile pentru înfiinţarea asociaţiei care într-o lună de zile va fi înscrisă la tribunal. Va fi asociaţie ca formă de organizare, cu un Consiliu Director, un board al înţelepţilor, cu un director executiv. Primul scop va fi de acţiune cetăţenească, scriem şi un proiect de lege pentru votul electronic sau prin corespondenţă", a spus Macovei.

Potrivit acesteia, obiectivele asociaţiei sunt respectarea libertăţii, a drepturilor omului, transparenţă în guvernare şi folosirea banului public, de educare, de democraţie participativă, apărarea democraţiei, a dreptăţii şi justiţiei în România.

"Avem ca ţintă şi un partid politic, dar asociaţia va rămâne. Nu este modelul Mişcarea Populară, pentru că începem de jos în sus, de la oameni. Vom avea o democraţie internă în partid şi asociaţie, şi maximă transparenţă", a subliniat Monica Macovei, refuzând să spună care va fi numele viitoarei asociaţii sau al viitorului partid.

Aceasta a estimat că înfiinţarea noului partid va dura cam un an, urmând să participe la alegerile locale şi parlamentare din 2016.

Potrivit rezultatelor finale anunţate de BEC, Monica Macovei a obţinut în primul tur al alegerilor prezidenţiale 421.648 voturi (4,44%).

Alte articole recomandate

Comentarii