•  

    VREAU

    Vreau. Un singur cuvânt care poate face o viaţă. Pune-l oriunde şi poate ridica o lume.

    Vreau să cresc, să visez, să aleg.

    Dacă spui acum aceste trei lucruri simple, cine aude vocea ta?

    Ai vrut libertate şi ţi-au dat linişte. Liniştea lor. Ai vrut schimbare şi ţi-au dat oamenii. Oamenii lor. Ai vrut să trăieşti bine şi ţi-au spus bine. Binele lor.

    Au trecut 25 de ani, iar viaţa ta a ajuns viitorul lor.

    După 25 de ani, îţi vor cere din nou să speri.

    Azi, poţi să ieşi din rând. Să le faci o surpriză. Să nu mai aştepţi. Să nu te mai plângi. Să le spui în faţă: vreau să-mi iau viaţa înapoi.

    E simplu: azi, eu vreau să fiu preşedinte. Azi, eu ştiu ce vreau. Şi nu sunt singur. Azi, în România mea, te vreau şi pe tine preşedinte. Eu, tu, noi avem azi puterea. Alege! Fă-ţi ziua de mâine mai fericită decât ziua de azi.

    Vreau. Un singur cuvânt care poate face o viaţă. Pune-l oriunde şi poate ridica o lume. Vreau.

Cu Gândul la România

Curtea Constituţională a validat primul tur al alegerilor prezidenţiale

7 nov 2014 126 afisari
Curtea Constituţională a validat primul tur al alegerilor prezidenţiale

Preşedintele Curţii Constituţionale (CC), Augustin Zegrean, a anunţat că rezultatele din primul tur de scrutin au fost validate cu unanimitate de voturi.

Zegrean a precizat că decizia CC va fi trimisă vineri la Monitorul Oficial, iar după ce va fi publicată, poate începe campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

"Noi acum o trimitem la Monitor. Monitorul este pregătit încă de ieri, am vorbit cu ei, se va publica imediat", a spus Zegrean

Victor Ponta şi Klaus Iohannis, care au obţinut cele mai multe voturi în primul tur, vor candida în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Întrebat când ar putea fi validate rezultatele din al doilea tur de scrutin, Augustin Zegrean a că CC va aştepta rezultatele de la Biroul Electoral Central pentru a putea lua o decizie.

"Noi aşteptăm rezultatele de la BEC şi, cum am făcut şi astăzi, vom face şi data viitoare. Deci nu avem un termen, pentru că nu ştim cât va dura numărătoarea voturilor. Ceremonia de validare va avea loc, probabil, în aceeaşi zi în care vom valida şi rezultatele", a mai spus Zegrean.

Biroul Electoral Central a trimis joi la CC procesul verbal de constatare şi centralizare a rezultatelor votării din primul tur al alegerilor prezidenţiale, pentru validare.

Victor Ponta, candidatul alianţei PSD-UNPR-PC, a obţinut 40,44% din voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale, urmat de Klaus Iohannis (ACL), pentru care au votat 30,37% dintre alegători, conform rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Central.

Potrivit legii, după primirea proceselor verbale de la BEC şi soluţionarea cererilor de anulare a alegerilor, Curtea Constituţională validează alegerile şi publică rezultatul în Monitorul Oficial.

În termen de 24 de ore de la primirea proceselor verbale, dar nu mai tâziu de 7 noiembrie, Curtea Constituţională trebuie să aducă la cunoştinţă publică prenumele şi numele celor doi candidaţi care vor participa la al doilea tur de scrutin, precum şi ziua votării.

În al doilea tur de scrutin participă primii doi candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate pe întreaga ţară la primul tur.

Al doilea tur de scrutin va avea loc, potrivit prevederilor legale, la două săptămâni de la primul tur de scrutin, duminică, 16 noiembrie. Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale trebuie să se desfăşoare, aşa cum cere legea, în aceleaşi secţii de votare şi circumscripţii electorale, operaţiunile electorale urmând să fie efectuate de aceleaşi birouri electorale.

Pe buletinul de vot ce va fi înmânat alegătorilor la al doilea tur, candidaţii vor fi înscrişi în ordinea numărului de voturi obţinute la primul tur de scrutin. Campania electorală pentru al doilea tur de scrutin începe de la data când Curtea Constituţională aduce la cunoştinţă publică ziua votării.

Până cel târziu la data de 9 noiembrie, BEC comunică ordinea de înscriere a candidaţilor pe buletinul de vot şi semnele electorale ale acestora Regiei Autonome "Monitorul Oficial" şi Curţii Constituţionale şi aduce la cunoştinţă publică ordinea de înscriere a candidaţilor şi a semnelor electorale ale acestora în buletinul de vot.

Alte articole recomandate

Comentarii