•  

    VREAU

    Vreau. Un singur cuvânt care poate face o viaţă. Pune-l oriunde şi poate ridica o lume.

    Vreau să cresc, să visez, să aleg.

    Dacă spui acum aceste trei lucruri simple, cine aude vocea ta?

    Ai vrut libertate şi ţi-au dat linişte. Liniştea lor. Ai vrut schimbare şi ţi-au dat oamenii. Oamenii lor. Ai vrut să trăieşti bine şi ţi-au spus bine. Binele lor.

    Au trecut 25 de ani, iar viaţa ta a ajuns viitorul lor.

    După 25 de ani, îţi vor cere din nou să speri.

    Azi, poţi să ieşi din rând. Să le faci o surpriză. Să nu mai aştepţi. Să nu te mai plângi. Să le spui în faţă: vreau să-mi iau viaţa înapoi.

    E simplu: azi, eu vreau să fiu preşedinte. Azi, eu ştiu ce vreau. Şi nu sunt singur. Azi, în România mea, te vreau şi pe tine preşedinte. Eu, tu, noi avem azi puterea. Alege! Fă-ţi ziua de mâine mai fericită decât ziua de azi.

    Vreau. Un singur cuvânt care poate face o viaţă. Pune-l oriunde şi poate ridica o lume. Vreau.

Cu Gândul la România

Câtă putere are preşedintele

8 sep 2014 2430 afisari
Câtă putere are preşedintele

Mandatul preşedintelui ales începe odată cu depunerea jurământului faţă de ţară şi popor, în Parlament, şi se încheie la depunerea jurământului de către cel care câştigă, peste cinci ani, următorul scrutin. În caz de război sau catastrofă, Constituţia prevede că mandatul poate fi prelungit.

În timpul mandatului, şeful statului nu poate fi membru al unui partid politic şi nu poate îndeplini nicio altă funcţie publică sau privată. Altfel spus, preşedintele este doar preşedinte.

Acest “doar” înseamnă însă foarte mult. Deţinător al celei mai înalte funcţii din stat, preşedintele are atribuţii atât pe plan intern, cât şi în străinătate. În ţară, el desemnează candidatul la funcţia de premier, poate dizolva Parlamentul şi este comandantul forţelor armate, iar în străinătate este cel care reprezintă statul român.
Tot preşedintele este, potrivit Constituţiei, garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Şi tot el este dator să vegheze la respectarea legii fundamentale şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, prin exercitarea funcţiei de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.  

Pe plan intern, şeful statului are la îndemână instrumente relaţionate cu legiuitorul ţării, Parlamentul, dar şi cu Executivul.

Astfel, printre atribuţiile pe cât de importante, pe atât de vizibile se numără desemnarea unui candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numirea Guvernului, în urma votului de încredere acordat de Parlament.

De asemenea, la propunerea premierului, preşedintele poate revoca membri ai Guvernului. Cu toate acestea, şeful statului nu poate refuza o propunere de ministru decât o dată, premierul fiind obligat să vină cu o nouă nominalizare.

Pe de altă parte, şeful statului poate participa la şedinţele Executivului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării şi asigurarea ordinii publice, respectivele şedinţe fiind prezidate chiar de către preşedinte.

Preşedintele are, conform legii, şi dreptul de a adresa Parlamentului mesaje privind principalele probleme politice ale ţării. Mai mult, el poate chiar dizolva Parlamentul, în cazul în care acesta nu a acordat vot de încredere pentru formarea Guvernului, la 60 de zile de la prima solicitare.

În relaţia cu Parlamentul, preşedintele poate trimite la reexaminare legile, însă dacă acestea se întorc la promulgare în aceeaşi formă este obligat să le promulge, în absenţa unei decizii a Curţii Constituţionale de respingere a actului normativ.

Un alt drept constituţional al şefului statului este acela de a cere poporului, după consultarea Parlamentului, să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.

Constituţia prevede şi faptul că preşedintele este comandantul forţelor armate.  În această calitate, el poate declara, după aprobarea Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate, iar în caz de agresiune armată împotriva ţării ia măsuri pentru respingerea acesteia.

Preşedintele este cel care instituie starea de asediu sau starea de urgenţă. Şi tot el îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării - autoritatea administrativă autonomă care organizează şi coordonează unitar activităţile ce privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională.

În străinătate, ca reprezentant al statului român, preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, după ce acestea sunt negociate de către Guvern.

De la aderarea la Uniunea Europeană, în 2007, România a fost reprezentată la Consiliul European de preşedinte, putând fi numărate pe degete summit-urile şefilor de stat şi de guvern unde a participat premierul român.

În privinţa reprezentării internaţionale, Constituţia nu conţine prevederi clare. Ultima revizuire cu acest obiect a avut loc cu mult timp înainte de aderare, astfel că, în urma unor divergenţe între preşedintele şi premierul de astăzi, Traian Băsescu şi Victor Ponta, Curtea Constituţională a decis, în iunie 2012, că şeful statului participă la reuniunile Consiliului European, această atribuţie putând fi însă delegată de către acesta, în mod expres, prim-ministrului.

Şeful statului este şi cel care acreditează şi recheamă, la propunerea Executivului, reprezentanţii diplomatici ai României. În acelaşi timp, reprezentanţii diplomatici în România ai altor state sunt acreditaţi pe lângă preşedintele României.

Graţierea individuală, decorarea şi acordarea gradelor de mareşal, general şi amiral sunt alte atribuţii ale preşedintelui, conform Constituţiei.

Are imunitate, dar poate fi suspendat

În timpul mandatului, preşedintele României se bucură de imunitate şi nu poate fi tras la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Mai mult sau mai puţin subiective, unele interpretări ale acestei prevederi legale au generat, în anul electoral 2014, dispute publice între susţinătorii şi adversarii politici ai actualului şef al statului.

În schimb, preşedintele poate fi suspendat de Parlament, ca urmare a unor fapte grave, prin care se consider că a încălcat Constituţia.

Propunerea de suspendare trebuie să fie iniţiată de o treime din numărul parlamentarilor şi i se comunică preşedintelui, care le poate da senatorilor şi deputaţilor explicaţii privind faptele ce i se impută.

Înainte de a se supune la vot propunerea de suspendare, Parlamentul trebuie să consulte Curtea Constituţională. Şeful statului poate fi suspendat dacă acest demers este aprobat, prin vot, de majoritatea deputaţilor şi senatorilor.

În cazul în care preşedintele este suspendat din funcţie sau se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul la şefia statului este asigurat de preşedintele Senatului sau de cel al Camerei Deputaţilor.

După cel mult 30 de zile de la suspendare, se organizează un referendum pentru demiterea preşedintelui. Acest lucru s-a întâmplat de două ori în cazul actualului şef al statului. La primul referendum, majoritatea românilor a votat contra demiterii, iar la cel de-al doilea s-au înregistrat peste şapte milioane de voturi pentru plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni, însă Curtea Constituţională a constatat că scrutinul nu avut cvorum.

Preşedintele poate fi şi pus sub acuzare pentru înaltă trădare. Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor, iar şeful statului este informat în legătură cu aceasta şi are posibilitatea să dea explicaţii Parlamentului, la fel ca în cazul unei propuneri de suspendare.

Punerea sub acuzare se face de către Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul parlamentarilor.

O eventuală decizie de condamnare a preşedintelui este luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 


 

Comentarii