•  

    VREAU

    Vreau. Un singur cuvânt care poate face o viaţă. Pune-l oriunde şi poate ridica o lume.

    Vreau să cresc, să visez, să aleg.

    Dacă spui acum aceste trei lucruri simple, cine aude vocea ta?

    Ai vrut libertate şi ţi-au dat linişte. Liniştea lor. Ai vrut schimbare şi ţi-au dat oamenii. Oamenii lor. Ai vrut să trăieşti bine şi ţi-au spus bine. Binele lor.

    Au trecut 25 de ani, iar viaţa ta a ajuns viitorul lor.

    După 25 de ani, îţi vor cere din nou să speri.

    Azi, poţi să ieşi din rând. Să le faci o surpriză. Să nu mai aştepţi. Să nu te mai plângi. Să le spui în faţă: vreau să-mi iau viaţa înapoi.

    E simplu: azi, eu vreau să fiu preşedinte. Azi, eu ştiu ce vreau. Şi nu sunt singur. Azi, în România mea, te vreau şi pe tine preşedinte. Eu, tu, noi avem azi puterea. Alege! Fă-ţi ziua de mâine mai fericită decât ziua de azi.

    Vreau. Un singur cuvânt care poate face o viaţă. Pune-l oriunde şi poate ridica o lume. Vreau.

Cu Gândul la România

Istoric campanii

1992

Alegerile din 1992 s-au desfăşurat pe fondul luptelor intestine în cadrul noii puteri, FSN, câştigătoare în urmă cu doar doi ani a alegerilor în România, şi au marcat despărţirea cuplului simbol al Revoluţiei Ion Iliescu-Petre Roman.

Principalii candidaţi au fost preşedintele în funcţie, Ion Iliescu, şi Emil Constantinescu, reprezentând o alianţă a opoziţiei formată din mai multe partide, intitulată Convenţia Democratică din România.

Ion Iliescu a fost candidatul Frontului Democrat al Salvării Naţionale, constituit în primele luni ale lui 1992 în urma scindării FSN. Loiali preşedintelui în funcţie şi nemulţumiţi că acesta nu este reconfirmat ca şi candidat pentru un nou mandat, apropiaţii lui Ion Iliescu pleacă din FSN-ul condus de Petre Roman, aflat într-o relaţie tensionată cu şeful statului. În septembrie 1991, a patra mineriadă din perioada postdecembristă a determinat demisia Guvernului Roman, conducerea la Palatul Victoria fiind preluată de Theodor Stolojan. Peste două luni, liderul FSN a anunţat retragerea sprijinului politic acordat lui Iliescu de către formaţiunea pe care o conducea, acuzându-l de „capitularea, în septembrie, în faţa unor acţiuni împotriva legii” şi de încălcarea Constituţiei prin amestecul în viaţa FSN. FSN a mers la przidenţiale pe mâna lui Caius Traian Dragomir, scindarea Frontului marcând la finalul anului electoral intrarea în opoziţie.

Emil Constantinescu a fost candidatul Convenţiei Democrate din România, alianţă constituită în noiembrie 1991 şi din care făceau parte iniţial PNŢCD, PNL, PSDR, UDMR, PER şi PAC şi formaţiunile civice Alianţa Civică, AFDPR, UMLR şi Convenţia Solidaritatea Universitară.

La 11 aprilie 1992, Delegaţia Permanentă a PNL a decis însă retragerea din CDR, cu scopul de a se individualiza pe eşichierul politic şi pentru a participa, cu forţele proprii la scrutinul pentru alegerea preşedintelui. Cu toate acestea, liberalii disidenţi s-au alăturat CDR: PNLCD, al cărui lider era Niculae Cerveni, şi de PNL-AT, condus de Dinu Patriciu şi Horia Rusu.

Alegerile din anul 1992 s-au desfăşurat în două tururi de scrutin, în 27 septembrie şi 11 octombrie. La primul tur de scrutin alegerile prezidenţiale s-au desfăşurat în paralel cu cele parlamentare.

În primul tur din 16.380.663 de alegători înregistraţi au votat 12.496.430 (76,29%), din care 11.908.015 voturi au fost validate.

Rezultatele primului tur :

- Ion Iliescu (FDSN) - 5.633.456 (47,34%)

- Emil Constantinescu (CDR) - 3.717.006 (31,24%)

- Gheorghe Funar (PUNR) - 1.294.388 (10,88%)

- Caius Traian Dragomir (FSN) - 564.655 (4,74%)

- Ioan Mânzatu (PR) - 362.485 (3,05%)

- Mircea Druc (independent) - 326.866 (2,75%)

În al doilea tur de scrutin, din 16.597.508 de alegători înregistraţi au votat 12.150.728 (73,23%), numai 12.034.636 de voturi fiind validate.
Ion Iliescu (FDSN) a obţinut 7.393.429 (61,43%), în timp ce Emil Constantinescu (CDR) a avut 4.641.207 (38,57%), Iliescu devenind preşedinte al României.

Acesta a fost considerat primul mandat constituţional al lui Ion Iliescu, noua Constituţie, adoptată în 1991, limitând la două numărul mandatelor prezidenţiale pentru o persoană. 


Gheorghe Funar

 

Comentarii