•  

    VREAU

    Vreau. Un singur cuvânt care poate face o viaţă. Pune-l oriunde şi poate ridica o lume.

    Vreau să cresc, să visez, să aleg.

    Dacă spui acum aceste trei lucruri simple, cine aude vocea ta?

    Ai vrut libertate şi ţi-au dat linişte. Liniştea lor. Ai vrut schimbare şi ţi-au dat oamenii. Oamenii lor. Ai vrut să trăieşti bine şi ţi-au spus bine. Binele lor.

    Au trecut 25 de ani, iar viaţa ta a ajuns viitorul lor.

    După 25 de ani, îţi vor cere din nou să speri.

    Azi, poţi să ieşi din rând. Să le faci o surpriză. Să nu mai aştepţi. Să nu te mai plângi. Să le spui în faţă: vreau să-mi iau viaţa înapoi.

    E simplu: azi, eu vreau să fiu preşedinte. Azi, eu ştiu ce vreau. Şi nu sunt singur. Azi, în România mea, te vreau şi pe tine preşedinte. Eu, tu, noi avem azi puterea. Alege! Fă-ţi ziua de mâine mai fericită decât ziua de azi.

    Vreau. Un singur cuvânt care poate face o viaţă. Pune-l oriunde şi poate ridica o lume. Vreau.

Cu Gândul la România

Istoric campanii

1990

Alegerile din anul 1990 s-au desfăşurat în data de 20 mai, pe fondul tensiunilor post-decembriste între noua putere instalată – FSN (Frontul Salvării Naţionale) şi Ion Iliescu – şi opoziţie, reprezentată, în principal, de partidele istorice reînfiinţate, PNŢCD şi PNL. Deşi anunţase că va exercita puterea tranzitoriu şi nu va participa la alegeri, Ion Iliescu a transformat Frontul Salvării Naţionale în partid şi şi-a anunţat candidatura la prezidenţiale. Decizia a fost puternic contestată de partidele istorice, care au  susţinut că aceasta reprezintă „confiscarea” Revoluţiei”, şi a determinat o manifestaţie maraton în stradă, în Piaţa Universităţii.

Contracandidaţii lui Iliescu, Radu Câmpeanu (PNL) şi Ion Raţiu (PNŢCD) reveniseră în ţară imediat după Revoluţie, fiind şi ei puternic contestaţi şi atacaţi de către FSN, reproşându-li-se poziţia orientată mai mult către trecut şi lipsa unui proiect coerent pentru viitor.

Astfel, la Bucureşti, simpatizanţi ai PNŢCD,  ai PNL şi ai altor partide au protestat faţă de decizia FSN de a participa la alegeri ca partid politic, solicitând autodizolvarea FSN şi înlocuirea sa cu un organism reprezentativ pentru întreg spectrul politic.

Manifestaţiile care au precedat alegerile din 1990 şi înscrierea FSN ca partid politic au fost caracterizate de lozinci prin care protestatarii invocau identitatea între formaţiunea politică nou creată şi Partidul Comunist Român (PCR) –“FSN=PCR!, “Ole, Ole…Frontul ăsta ce mai e? PCR!” -, precum şi între Ion Iliescu şi Nicolae Ceauşescu – „Ieri Ceauşescu – azi Iliescu!”. Manifestanţii reproşau, de asemenea, FSN şi lui Ion Iliescu apropierea de fosta Securitate.

 

În data de 29 ianuarie, simpatizanţii FSN organizează o contramanifestaţie urmată de asaltarea sediilor PNL şi PNŢCD, partide considerate responsabile pentru organizarea protestelor anti-Iliescu şi anti-FSN. Cotramanifestaţia culminează, în aceeaşi zi, cu intervenţia, în Bucureşti, a minerilor din Valea Jiului (prima mineriadă), care au reprimat violent protestele din stradă.

După înscrierea FSN ca partid politic, în 9 februarie se constituie Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN), având scopul declarat al organizării de alegeri democratice la 20 mai.

În data de 18 februarie, o nouă mineriadă împrăştie participanţii la o demonstraţie anti-guvernamentală organizată în Piaţa Victoriei din Bucureşti, în care mai mulţi oameni violenţi au pătruns în clădirea Guvernului, spârgând barajul forţelor de ordine şi producând pagube materiale.

O mare demonstaţie are loc şi la Timişoara, unde se lansează Proclamaţia prin care se propunea, la punctul 8, interzicerea prin lege a dreptului de a candida pentru foştii activişti comunişti, pe orice liste, timp de trei legislaturi consecutive, vizat fiind, printre alţii, Ion Iliescu. De asemenea, se cerea ca, prin lege, să fie interziză candidatura la funcţia de şef al statului a foştilor activişti comunişti.

După ce, în 7-8 aprilie, Ion Iliescu a fost ales preşedintele FSN şi candidatul acestei formaţiuni pentru alegerile prezidenţiale din 20 mai, cele trei partide istorice, PNŢCD, PNL şi PSDR, anunţă că vor colabora şi se vor sprijini reciproc în alegeri.

În data de 22 aprilie începe marea demonstraţie din Piaţa Universităţii, care se va încheia în 15 iunie 1990, organizată, printre alţii, de Liga Studenţilor şi Asociaţia 16-21 decembrie. Manifestanţii adoptă o Declaraţie care  preia punctul 8  al Proclamaţiei de la Timişoara şi care susţine că Ion Iliescu este vinovat de deturnarea caracterului anticomunist al Revoluţiei.
Prin Declaraţie se mai solicita înlăturarea din funcţiile de conducere a celor acre au făcut parte din nomenclatura comunistă.
Piaţa Universităţii avea să fie declarată „Zonă liberă de neocomunism”.

DEZBATEREA FINALĂ ÎNTRE PREZIDENŢIABILII DIN 1990: ION ILIESCU, RADU CÂMPEANU ŞI ION RAŢIU


Pe acest fond au loc primele alegeri prezidenţiale din România post revoluţionară, câştigate de Ion Iliescu din primul tur.

Din numărul total de 17.200.722 alegători s-au prezentat la vot 14.826.616 (86,19%). Voturile validate au fost 14.378.693.

Rezultate:

- Ion Iliescu - Frontul Salvării Naţionale - 12.232.498 voturi - 85,07%

- Radu Câmpeanu – Partidul Naţional Liberal - 1.529.188 voturi - 10,64%

- Ion Raţiu - Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat - 617.007 voturi - 4,29%

Ion Iliescu urma să fie şef al statului până la viitoarele alegeri prezidenţiale, organizate după aprobarea noii Constituţii. De aceea, primul mandat de preşedinte de după Revoluţia din decembrie 1989 nu a fost considerat complet şi constituţional, Iliescu candidând ulterior la alte două mandate prezidenţiale.

Iliescu a fost contestat, ca preşedinte şi după alegerile din 20 mai, în Piaţa Universităţii.

Piaţa a fost, însă, evacuată în forţă în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, forţele de ordine împrăştiindu-i pe manifestanţii opoziţiei şi făcând arestări. Forţelor de ordine li se alătură muncitori solidari cu autorităţile statului şi peste 10.000 de mineri veniţi din Valea Jiului.

Minerii devastează sediile PNŢCD şi PNL, partide considerate responsabile pentru manifestaţiile de protest, şi îi agresează pe protestatari, fiind înregistrate inclusiv decese. La finalul intervenţiei lor în Bucureşti, Ion Iliescu le mulţumeşte minerilor, într-o adunare organizată la Romexpo, pentru “spiritul civic” de care au dat dovadă.

În perioada 23 august – 4 septembrie, în Piaţa Universităţii, continuă să se adune protestatari care care manifestă împotriva lui Iliescu, considerat vinovat pentru mineriade şi au  loc frecvente ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine.

Comentarii